Hartă - Drobeta-Turnu Severin (Municipiul Drobeta-Turnu Severin)

Drobeta-Turnu Severin (Municipiul Drobeta-Turnu Severin)
Drobeta-Turnu Severin (denumire până în 1972: Turnu Severin, în maghiară: Szörényvár sau Szörénytornya, în germană: Turm Severin) este municipiul de reședință al județului Mehedinți, Oltenia, România, format din localitățile componente Drobeta-Turnu Severin (reședința), Dudașu Schelei, Gura Văii și Schela Cladovei.

Localitatea s-a dezvoltat în apropierea castrului roman Drobeta, devenind dintr-un punct strategic inițial un oraș de răscruce a drumurilor pe uscat și pe apă care duceau la nord și la sud de Dunăre. În timpul Antichității romane, Drobeta a devenit primul centru urban din regiune și al treilea din provincia Dacia, după Sarmizegetusa și Apullum. În timpul lui Hadrian, orașul a fost declarat municipiu (în 121), în momentul în care populația atinsese 14.000 de locuitori. În timpul lui Septimiu Sever a fost ridicat la rangul de colonie (în 193), ceea ce conferea locuitorilor urbei drepturi egale cu cetățenii Romei.

Pe la mijlocul secolului al III-lea, Drobeta se întindea pe 60 de hectare și era locuită de cca. 40.000 de locuitori. Castrul a fost distrus de barbari și reconstruit în mod repetat în timpul antichității târzii, încetându-și definitiv rolul de garnizoană în anul 602 d.Hr. În evul mediu a fost construită de Regatul Maghiar cetatea Severin, care a fost distrusă la 1526 de Imperiul Otoman.

La data de 23 aprilie 1833, a fost întemeiat din nou Turnu Severin, când domnul Alexandru Dimitrie Ghica a emis actul înființării orașului. Planul inițial al orașului a fost gândit de arhitectul Xavier Villacrosse, secundat de inginerul Moritz von Ott, prin grija domnitorului din acel moment, Barbu Știrbei. În anul 1841, capitala județului s-a mutat de la Cerneți la Turnu Severin.

Este așezat în partea vestică a Olteniei, coordonatele sale fiind 22° 33' longitudine estică și 44° 38' latitudine nordică. Orașul este situat pe malul stâng al Dunării, la ieșirea fluviului din defileu, în depresiunea subcarpatică a Topolniței, pe drumul european E70, la 220 km sud-est de Timișoara, vest de Craiova și vest de București.Altitudinea este de 104 metri la punctul cel mai înalt, iar punctul cel mai de jos se află situat lângă gară, unde altitudinea este de 48,75 metri față de nivelul mării.

Drobeta-Turnu-Severin este așezat în Depresiunea Severinului și este înconjurat de următoarele dealuri: Dealul Vărănic (403 m.) - în Vest-Nord-Vest, Dealul Colibași - în Nord, Dealul Balota (368 m.) - în Est și Dealul Stârmina (217 m.) - în Sud.

Severinul se află într-o zonă de climă temperat-continentală cu influențe submediteraneene, cu veri însorite și fierbinți și ierni blânde, care oferă condiții pentru dezvoltarea unor vegetații specifice, cum ar fi migdalul, smochinul, liliacul, teiul și castanul sau arborii exotici magnolie, nuc caucazian, ginkgo biloba.

 
Hartă - Drobeta-Turnu Severin (Municipiul Drobeta-Turnu Severin)
Țară - România
Drapelul României
România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.
Valută / Limbă (comunicare)  
ISO Valută Simbol Significant Figures
RON Leu românesc (Romanian leu) lei 2
ISO Limbă (comunicare)
HU Limba maghiară (Hungarian language)
RO Limba română (Romanian language)
Cartier (oraș) - Țară  
  •  Bulgaria 
  •  Republica Moldova 
  •  Serbia 
  •  Ucraina 
  •  Ungaria 
Diviziune administrativă
Oraș, Sat,...